COLEGIUL NAȚIONAL "ȘCOALA CENTRALĂ" |
Școala Centrală este o instituție de învățământ preuniversitar din Bucuresti care a funcționat de-a lungul vremii sub mai multe denumiri
(între care și Pensionatul Domnesc de Fete). Inițial, Școala Centrală a fost instituția dedicata educatiei fetelor apartinand elitei bucurestene.
A fost construită printr-o rezoluție a lui Barbu Stirbey în 1851, arhitectura clădirii fiind realizata de Ion Mincu.
Înființat la 19 martie 1850 de către domnitorul Barbu Știrbei, PENSIONATUL DOMNESC DE DEMOAZELE a evoluat către cea mai importantă școală de stat pentru fete din Țara Românească, cunoscând de-a lungul timpului o serie de transformări în conformitate cu Legea Instrucțiunii Publice din anul 1864 și politica de reforme din domeniul învățământului, susținută de Doamna Elena Cuza.
Unirea Principatelor găsește Pensionatul Domnesc într-o nouă clădire; din septembrie 1860, directoarea Eliza BLAREMBERG va conduce școala în sediul din
strada Serafim/Colței, în incinta Palatului FOSTULUI DOMNITOR și caimacam al Țării Românești, Alexandru Ghica, clădire dărâmată după 1890. Sediul școlii,
conform spuselor fostei directoare Elena Rădulescu-Pogoneanu, era situat ”într-un loc liniștit” al Capitalei și beneficia de ”grădină și o curte interioară,
care adăpostea mai multe încăperi; un salon la parter devenise sală de mese, iar cel de la etaj era dormitor dar și sală de festivități”. Tot la etaj se
găsea și spațiul destinat rugăciunii de seară, un hol luminos, unde defilau cele 100 de eleve, atunci când se făcea apelul.
Acesta era rostit in fiecare
seară de o elevă din ultimul an, clasa a V-a, iar colegele sale erau obligate, ca înainte de culcare, după rugăciune, să facă o reverență în față Directoarei
adjuncte sau a ”Subdirectoarei”, cum era numită aceasta în perioada respectivă. ”În dreapta clăririi, lângă Spitalul Colțea, era un alt corp al școlii,
compus din mai multe dependințe, zece la număr, precum bucătărie, spălătorie, rufărie etc”.
Aici se va primi vizita Doamnei țării, ELENA CUZA, la 1 iulie 1862, care a participat la festivitatea de absolvire, le-a ascultat pe eleve cântând și
recitând în franceză, engleză și germană, apoi le-a înmânat cărți de premii. La ceremonie au participat părinții elevelor dar și G. Crețeanu, Ministrul
Instrucțiunii Publice.
Dintre cărțile primite ca premiu de către elevele școlii, pot fi amintite: ”Istoria Românilor” scrisă de August Treboniu Laurian,
revista ”Magazin istoric pentru Dacia” – apărută între 1845-1848, la București, avându-i ca editori pe Nicolae Bălcescu și August Treboniu Laurian și care
milita pentru unirea tuturor românilor, ”Faptele eroilor - Colecțiune de poesii cu ilustrație de Alessandru Pelimon” – apărută la București, în 1857;
la acestea se adăugau cărți în limbi străine, în special franceză și germană.
Astfel, Monitorul Oficial al Principatelor Unite, din data de 2 iulie 1862,
prezintă vizita Doamnei Elena Cuza, ”patroana școalelor de fete din Principatele Unite” la Pensionatul Domnesc de Fete, un eveniment ce s-a desfășurat în
data de 1 iulie 1862: ”Doamna Țării a ajuns la orele 1 după-amiaza, însoțită de suita sa” domnească, fiind primită de miniștri, precum primul ministru
NICOLAE KREȚULESCU și ministrul învățământului de atunci, G. CREȚEANU, precum și o serie de personalități locale. La intrarea în salon erau înșiruite două
rânduri de eleve, în frunte cu directoarea Blaremberg.
”Măria Ta, ați fost patroana școlilor din Moldavia; astăzi, când amândouă țările sunt unite, sperăm
că veți patrona toate școlile de fete.”, a declarat G. Crețeanu, ministrul Instrucțiunii Publice, în discursul său de bun venit, fapt ce demonstrează
că Pensionatul Domnesc de Demoazele/Școala Centrală A FOST PRIMA ȘCOALĂ VIZITATĂ OFICIAL DE ELENA CUZA, ÎN CALITATE DE DOAMNĂ A ROMÂNIEI.
Elena Cuza a declarat cu acest prilej: ”Simț cea mai mare bucurie când viu să încununez meritul junelor eleve care sunt fericirea familiei și speranța patriei noastre”. Înainte de a primi premiile, elevele școlii au cântat la pian sau în cor, un adevărat examen muzical, apreciat de către Doamna Țării. Fiecare elevă premiată se prezenta înaintea Măriei Sale Doamna ca să-și primească premiul, iar Elena Cuza le adresa cu acest prilej felicitări pentru munca depusă cât și cuvinte de încurajare pentru a continua studiul ca și până acum. După ce a distribuit premiile, Elena Cuza a vizitat școala, în special expoziția cu lucrările de mână realizate de eleve. În finalul vizitei, ”Domnitoarea Românilor” a mulțumit directoarei Eliza Blaremberg pentru primirea făcută.
În același an, 1862, după vizita Elenei Cuza, Directoarea Blaremberg trimitea un raport Ministerului Instrucțiunii Publice, care decide ca STUDIUL ISTORIEI ȘI GEOGRAFIEI la Școala Centrală de atunci SĂ SE FACĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ, fapt intrat în vigoare la 25 septembrie 1862 și pus în practică de către profesorul MARIN MIHĂESCU, profesor de Istorie și Geografie al școlii. Această decizie a dus la înlocuirea predării în limba franceză, așa cum se făcea pănă la acel moment, cu predarea în limba română, iar limba franceză a devenit doar ”materie de învățământ”. Astfel, Școala Centrală din acea perioadă, care avea un caracter de pensionat francez, a început să devină o adevărată școală românească, urmând politica națională din domeniul educației, susținută de Doamna Țării, care a cerut, tot după vizita la Școala Centrală, sprijin pentru înființarea Azilului Elena Doamna, instituție condusă de soția lui Carol Davila, doamna Anica Davila.
Printre profesorii care au fost prezenți la vizita Elenei Cuza la Pensionatul Domnesc de Demoazele se disting doi profesori de limba română, C. Cioflanu și T. Pascali. Lor se adaugă alți profesori, ce au luminat drumul către cunoaștere pentru elevele Școlii Centrale de atunci, în timpul mandatului directoarei Blaremberg: Grigore Lascu-profesor de Aritmetică și Științele Naturii, Constanția Dunca – profesor de Pedagogie, A. Daperer, profesor de desen sau B. Franchetti – muzică vocală, R. Neumeister- limba germană sau Maria Bernard ”cetire în franceză și mitologie”, așa cum se menționează în monografia școlii redactată de fosta directoare Pogoneanu.
Totodată, trebuie amintită stricta disciplină impusă de a doua directoare a școlii, Eliza Blaremberg (1857-1864), prin creșterea elevelor in izolare, departe de familie, în special. Acestea puteau fi vizitate de către părinți timp de două ore, miercurea și vinerea; tot atunci s-a introdus și uniforma școlară. Elevele ce obțineau note mici nu mai aveau voie să iasă duminica din internat iar cele cu rezultate bune la învățătură apăreau în tablouri de onoare și primeau panglici distinctive, însă doar cele merituoase prin conduită și învățătură erau prezentate ”Alteței Sale Serenissime”, Elena Cuza, cum era numită atunci Doamna Țării, care spunea: „Am învățat că eroi sunt cei ce fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecințe.”
Profesor Mirela Mateescu
Fragment din viitoarea Monografie școlii, redactată de prof. Mirela Sorina Mateescu. Orice informație din material nu se poate reproduce decât cu
menționarea autorului și a școlii.
Stada Icoanei nr. 3-5 Bucuresti
+40212.118.484