Cronologie

• 19 martie 1851, domnitorul Barbu Stirbey a aprobat prin edict domnesc înfiintarea unui \"Pensionat Domnesc de Demoazele\". Școala nou-înființata este destinată fiicelor unor demnitari, care se distinseseră în serviciul public și cărora, statul, drept recunoaștere și recompensă, le asigură în mod gratuit buna educație a odraslelor. Între primele 13 bursiere care încep cursurile în 1852, remarcăm nume celebre ale vremii ca fiica lui Scarlat Ghica, fiicele logofeților Florescu și Iancu Ralet, Marghiloman, Lahovary, Leurdeanu, Crețeanu.
• 20 noiembrie 1852 școala a fost deschisă oficial. Amânarea de mai bine de un an se datorează căutarii unei clădiri adecvate pentru noua instituție, înzestrarii ei, selectării personalului și numirii directoarei primei scoli de fete inființată de stat
• Din 1864 este transformată în școala secundară de cinci ani. Prima directoare a fost Ana Iacobsen a cărei țară de origine era Rusia. Astfel este pusă piatra de temelie a actualei Școli Centrale, școala ce va deveni în timp echivalenta feminina a liceului Sf. Sava, întemeiat cu trei decenii mai devreme.Pâna la 1890 când parintele arhitecturii românești, Ion Mincu, construiește actualul edificiu al Școlii Centrale, aceasta iși schimbă gazdele: Casa lui Manuc, Casa Turnescu, unul dintre palatele familiei Ghica, pe strada numită " a Pensionatului/Pensionului ", de langa Colțea .
• In 1890, Ion Mincu construiește actualul edificiu al Școlii Centrale
• Cursurile reîncep abia în septembrie 1918, dupa ce în iernile anilor 1917 și 1918, întegul mobilier din lemn servise drept combustibil iar materialul științific (instrumente și colecții științifice), cu exceptia bibliotecii dispăruse.
• In 1924 Școala Centrală capată noua denumire de Școala secundară de Fete, gradul doi internat iar în 1928 cea de Marica Brancoveanu, soția domnitorului Constantin Brâncoveanu.
• După ce la conducerea școlii se perindă foste eleve precum Chrisanta Romniceanu între 1912-1927, Scoala Centrala are drept director pe Maria, sotia scriitorului și avocatului Barbu Ștefanescu-Delavrancea.
• Între 1916-1918, în timpul ocupației germane și austriece, Școala Centrală este transformată în spital și apoi devine sediul poștei.
• In 1928, la inițiativa directoarei Elena Rădulescu-Pogoneanu și în prezența principesei Elena, mama viitorului rege Mihai, a principesei Olga a Greciei, a reprezentanților Președintelui Consiliului de Ministri și a Ministrului Instrucțiunii Publice, s-au serbat 76 de ani de la întemeierea școlii. Este astfel recunoscută activitatea febrilă și fructuasă a Școlii Centrale.
• După pensionarea directoarei Elena Rădulescu-Poganeanu, la conducerea școlii vine pentru aproape un deceniu, Elena Malaxa, care cu sprijinul financiar al soțului său a întreprins lucrări de modernizare și consolidare, corpul de clădire amenajat în incinta ca locuintă pentru directoare devenind biblioteca cu sali de lectura pentru profesoare și eleve, sălii mari de festivități fiindu-i asigurată ieșirea spre actuala strada Jean Louis Calderon. Tot sub conducerea doamnei Elena Malaxa școala isi recapata vechiul nume de dinainte de 1924, nume inscriptionat pe frontispiciu de Ion Mincu, Scoala Centrala de Fete.
• In 1948 autoritatile comuniste interzic Elenei Malaxa dreptul de a profesa. Urmeaza o perioada neagra nu numai pentru Scoala Centrala, devenita pe rand Liceul de Fete nr. 10, Școala Medie nr. 1, Școala Medie nr. 10, Școala Medie Mixta Zoia Kosmodemianskaia, Liceul de Fete nr. 10 Zoia Kosmodemianskaia, Liceul real-umanist Zoia Kosmodemianskaia, Liceul de filologie istorie Zoia Kosmodemianskaia, ci pentru intreaga cultura romana.
• Dupa 1948, comuniștii iși impun sistemul de învătământ restrictiv.
• Din 1952, Directoare va fi, pentru 17 ani, Jana Christu.
• 1953 marcheaza transformarea Liceului in Scoala Medie nr. 1, data de la care, pina acum, liceul functioneaza ca liceu mixt
• Între 1954 si 1956, liceul se numește Școala Medie nr. 10.
• Anul 1956 marchează momentul din care, pentru 46 de ani, școala va purta numele de "Zoia Kosmodemianskaia" - mai intîi - Școala Medie Mixta "Zoia", apoi Liceul de Fete nr. 10 (1965 - 1968).
• 1968 - 1976 Școala se va numi simplu Liceul nr. 10. Directoare va fi: Georgeta Vasile (1969 - 1975).
• Între anii 1976 - 1977 denumirea școlii este: Liceul Real- Umanist.
• Între 1977 - 1989 numele școlii devine: Liceul de Filologie-Istorie "Zoia Kosmodeminaskaia". In perioada 1975-1984 directoare este Mioara Zdrafcovici (1975 - 1984).
• Între 1984 - 1989 directoare este Georgeta Smeu
• Modelul sovietic de organizare este preluat și de învățământ: durata de 10 ani, sistemul de notare de la 1 la 5 (1952-1957), cenzurarea unor lucrari ce nu erau conforme cu ideologia partidului. Vremuri mai însorite apar abia odată cu politica de îndepartare de Moscova a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
• Inteligența și curajul unor directori ca Mioara Zdravcovici a făcut ca liceul să poată saărbatori în 1977, împlinirea a 125 de ani de existență. Spectacolele, simpozioanele, conferințele și scrierea unei monografii a liceului a prilejuit reunirea vechilor elevi si profesori ai liceului. Această aniversare nu ar fi fost posibilă fără sprijinul tuturor profesorilor și fără apelul făcut la istorie (trei decenii de la instaurarea comunismului in Romania , 60 de ani de la răscoala țăranilor din 1907).
• În timpul dictaturii lui Nicolae Ceausescu, școala trebuie să se conformeze ordinelor vremii și dispune de două ateliere, unul de confectii textile si unul de cusut covoare, ambele situate în strada Dervari.
• In 1990, în urma schimbărilor politice ce au înlaturat regimul comunist, liceul își recapăta numele și devine Scoala Centrala. Incepand din 1990, fostul Pension Domnesc de Fete si-a luat denumirea de Școala Centrală, iar Directoare va fi pâna în 2008 Svetlana Bodnaraș, Gheorghe Chirpereanu în 2008, iar din 2009 este Directoare Norocica Maria Cojescu.

Școala Centrală vizitată de Elena Cuza

Înființat la 19 martie 1850 de către domnitorul Barbu Știrbei, PENSIONATUL DOMNESC DE DEMOAZELE a evoluat către cea mai importantă școală de stat pentru fete din Țara Românească, cunoscând de-a lungul timpului o serie de transformări în conformitate cu Legea Instrucțiunii Publice din anul 1864 și politica de reforme din domeniul învățământului, susținută de Doamna Elena Cuza.

Unirea Principatelor găsește Pensionatul Domnesc într-o nouă clădire; din septembrie 1860, directoarea Eliza BLAREMBERG va conduce școala în sediul din strada Serafim/Colței, în incinta Palatului FOSTULUI DOMNITOR și caimacam al Țării Românești, Alexandru Ghica, clădire dărâmată după 1890. Sediul școlii, conform spuselor fostei directoare Elena Rădulescu-Pogoneanu, era situat ”într-un loc liniștit” al Capitalei și beneficia de ”grădină și o curte interioară, care adăpostea mai multe încăperi; un salon la parter devenise sală de mese, iar cel de la etaj era dormitor dar și sală de festivități”. Tot la etaj se găsea și spațiul destinat rugăciunii de seară, un hol luminos, unde defilau cele 100 de eleve, atunci când se făcea apelul. Acesta era rostit in fiecare seară de o elevă din ultimul an, clasa a V-a, iar colegele sale erau obligate, ca înainte de culcare, după rugăciune, să facă o reverență în față Directoarei adjuncte sau a ”Subdirectoarei”, cum era numită aceasta în perioada respectivă. ”În dreapta clăririi, lângă Spitalul Colțea, era un alt corp al școlii, compus din mai multe dependințe, zece la număr, precum bucătărie, spălătorie, rufărie etc”.

Aici se va primi vizita Doamnei țării, ELENA CUZA, la 1 iulie 1862, care a participat la festivitatea de absolvire, le-a ascultat pe eleve cântând și recitând în franceză, engleză și germană, apoi le-a înmânat cărți de premii. La ceremonie au participat părinții elevelor dar și G. Crețeanu, Ministrul Instrucțiunii Publice.     Dintre cărțile primite ca premiu de către elevele școlii, pot fi amintite: ”Istoria Românilor” scrisă de August Treboniu Laurian, revista ”Magazin istoric pentru Dacia” – apărută între 1845-1848, la București, avându-i ca editori pe Nicolae Bălcescu și August Treboniu Laurian și care milita pentru unirea tuturor românilor, ”Faptele eroilor - Colecțiune de poesii cu ilustrație de Alessandru Pelimon” – apărută la București, în 1857; la acestea se adăugau cărți în limbi străine, în special franceză și germană.

Astfel, Monitorul Oficial al Principatelor Unite, din data de 2 iulie 1862, prezintă vizita Doamnei Elena Cuza, ”patroana școalelor de fete din Principatele Unite” la Pensionatul Domnesc de Fete, un eveniment ce s-a desfășurat în data de 1 iulie 1862: ”Doamna Țării a ajuns la orele 1 după-amiaza, însoțită de suita sa” domnească, fiind primită de miniștri, precum primul ministru NICOLAE KREȚULESCU și ministrul învățământului de atunci, G. CREȚEANU, precum și o serie de personalități locale. La intrarea în salon erau înșiruite două rânduri de eleve, în frunte cu directoarea Blaremberg. ”Măria Ta, ați fost patroana școlilor din Moldavia; astăzi, când amândouă țările sunt unite, sperăm că veți patrona toate școlile de fete.”, a declarat G. Crețeanu, ministrul Instrucțiunii Publice, în discursul său de bun venit, fapt ce demonstrează că Pensionatul Domnesc de Demoazele/Școala Centrală A FOST PRIMA ȘCOALĂ VIZITATĂ OFICIAL DE ELENA CUZA, ÎN CALITATE DE DOAMNĂ A ROMÂNIEI.

Elena Cuza a declarat cu acest prilej: ”Simț cea mai mare bucurie când viu să încununez meritul junelor eleve care sunt fericirea familiei și speranța patriei noastre”. Înainte de a primi premiile, elevele școlii au cântat la pian sau în cor, un adevărat examen muzical, apreciat de către Doamna Țării. Fiecare elevă premiată se prezenta înaintea Măriei Sale Doamna ca să-și primească premiul, iar Elena Cuza le adresa cu acest prilej felicitări pentru munca depusă cât și cuvinte de încurajare pentru a continua studiul ca și până acum. După ce a distribuit premiile, Elena Cuza a vizitat școala, în special expoziția cu lucrările de mână realizate de eleve. În finalul vizitei, ”Domnitoarea Românilor” a mulțumit directoarei Eliza Blaremberg pentru primirea făcută.

În același an, 1862, după vizita Elenei Cuza, Directoarea Blaremberg trimitea un raport Ministerului Instrucțiunii Publice, care decide ca STUDIUL ISTORIEI ȘI GEOGRAFIEI la Școala Centrală de atunci SĂ SE FACĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ, fapt intrat în vigoare la 25 septembrie 1862 și pus în practică de către profesorul MARIN MIHĂESCU, profesor de Istorie și Geografie al școlii. Această decizie a dus la înlocuirea predării în limba franceză, așa cum se făcea pănă la acel moment, cu predarea în limba română, iar limba franceză a devenit doar ”materie de învățământ”. Astfel, Școala Centrală din acea perioadă, care avea un caracter de pensionat francez, a început să devină o adevărată școală românească, urmând politica națională din domeniul educației, susținută de Doamna Țării, care a cerut, tot după vizita la Școala Centrală, sprijin pentru înființarea Azilului Elena Doamna, instituție condusă de soția lui Carol Davila, doamna Anica Davila.

Printre profesorii care au fost prezenți la vizita Elenei Cuza la Pensionatul Domnesc de Demoazele se disting doi profesori de limba română, C. Cioflanu și T. Pascali. Lor se adaugă alți profesori, ce au luminat drumul către cunoaștere pentru elevele Școlii Centrale de atunci, în timpul mandatului directoarei Blaremberg: Grigore Lascu-profesor de Aritmetică și Științele Naturii, Constanția Dunca – profesor de Pedagogie, A. Daperer, profesor de desen sau B. Franchetti – muzică vocală, R. Neumeister- limba germană sau Maria Bernard ”cetire în franceză și mitologie”, așa cum se menționează în monografia școlii redactată de fosta directoare Pogoneanu.

Totodată, trebuie amintită stricta disciplină impusă de a doua directoare a școlii, Eliza Blaremberg (1857-1864), prin creșterea elevelor in izolare, departe de familie, în special. Acestea puteau fi vizitate de către părinți timp de două ore, miercurea și vinerea; tot atunci s-a introdus și uniforma școlară. Elevele ce obțineau note mici nu mai aveau voie să iasă duminica din internat iar cele cu rezultate bune la învățătură apăreau în tablouri de onoare și primeau panglici distinctive, însă doar cele merituoase prin conduită și învățătură erau prezentate ”Alteței Sale Serenissime”, Elena Cuza, cum era numită atunci Doamna Țării, care spunea: „Am învățat că eroi sunt cei ce fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecințe.”

Profesor Mirela Mateescu
Fragment din viitoarea Monografie școlii, redactată de prof. Mirela Sorina Mateescu. Orice informație din material nu se poate reproduce decât cu menționarea autorului și a școlii.